este ‘memoria propriului trecut’ !

poate suna ciudat… poate e trist in multe cazuri… poate totusi e si de bine cateodata.

in orice caz, replica mi-a ramas intiparita in minte dupa minunata piesa de teatru “Iata femeia pe care o iubesc!”, jucata exceptional de actorii Teatrului National timisorean.  as putea spune o piesa ciudata, o piesa frumoasa, dar dureros de adevarata…

poate ca subiectul este deja unul clasic si banal: un cuplu, cineva iubeste si cineva nu. frumoasa abordare insa, si chiar socanta la un moment dat, cand chiar si spectatorul ajunge sa creada in biruinta iubirii sincere, in fericirea fetei care isi respecta si apreciaza iubitul… dar, realitatea te izbeste dur la final, replica personajului principal te trezeste … tot timpul el va prefera sa fie ignorat, sa fie hamal, pt ca el o iubeste pe ea … indiferent cum este tratat.

poate exagerez… dar se pare ca respectul si omenia nu mai valoreaza prea mult azi… pe nici un plan.